Duminica aceasta este ziua de naștere a Bisericii lui Hristos, dar și ziua noastră, a tuturor celor botezați. Și de aceea, după Sfânta Liturghie, ne putem răsfăța cu o prăjiturică. Iar luni va fi sărbătoarea Preasfintei Treimi. Bine, mai sunt și sânzienele, dar pentru început aș vrea să rămânem doar la praznicul Sfintei Treimi. Și pentru că obișnuim să ignorăm această extrem de importantă sărbătoare, vă invit ca și luni să ne desfătăm cu o ditai felie de tort, chiar și cu un vin perlant. Cum altfel am putea petrece mai bine de ziua iubitului nostru Dumnezeu? Așadar, tocmai despre aceste sărbători aș vrea să vă scriu în cele ce urmează.
Sărbătoarea Cincizecimii – recomand evitarea denumirii Rusalii, din cauza originii sale păgâne – este de origine evreiască și mai era numită Sărbătoarea Săptămânilor, referindu-se la cele șapte săptămâni trecute după Paște. Aceasta le amintea evreilor de primirea tablelor legii, pe Muntele Sinai. Datorită acestui eveniment putem să înțelegem și de ce Spiritul (sau Duhul) Sfânt s-a coborât peste apostoli sub forma limbilor de foc. Deoarece, dacă vom parcurge capitolul al 19-lea al Exodului, vom vedea că Dumnezeu s-a coborât pe Muntele Sinai în foc.
Așadar, așa cum pentru evrei Cincizecimea era sărbătoarea legământului scris de degetul lui Dumnezeu pe table piatră, la fel și pentru noi, creștinii, această zi înseamnă un nou legământ – al coborârii Sfântului Spirit – scris, de data aceasta, de degetul lui Dumnezeu pe inimi de carne. De acum, Legea lui Dumnezeu nu mai este pusă în chivotul de salcâm – ferecat cu aur atât la exterior, cât și la interior – pe care l-a făcut Moise, ci în chivotul sufletelor noastre, prin coborârea și locuirea în noi a Spiritului Sfânt.
Dar ce știm despre acest Spirit Sfânt? Pentru că, din păcate, deși ne aflăm în timpul Bisericii – deci cel al Spiritului Sfânt –, totuși despre această a treia persoană a Treimii vorbim cel mai puțin. Spiritul Sfânt apare încă din primele pagini la Vechiului Testament, în Geneză: Spiritul care se plimba deasupra apelor și, apoi, suflarea de viață prin care omul a fost făcut ființă vie. Dar noi îl cunoaștem mai ales din Noul Testament: la Bunavestire; porumbelul de la Botez; după Înviere, când Isus a suflat asupra apostolilor; și, iată, sub forma limbilor de foc de la Cincizecime. Fac aici o paranteză pentru a atrage atenția că traducerea instantanee în mai multe limbi – cf. Faptele Apostolilor 2, 1-11 – a apărut cu 2000 de ani mai înainte de Google Translate.
Spiritul Sfânt este iubirea desăvârșită, veșnică și sfântă a primelor două persoane ale Sfintei Treimi. El este suflarea sfântă de iubire care îi unește pe Tatăl și pe Fiul. În Crez vedem că Spiritul Sfânt mai este și Domnul și de viață făcătorul, cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit. Deoarece Spiritul Sfânt lucrează permanent – oferind încă de la Botez darurile sale creștinilor –, mai putem spune despre el și că este directorul vieții noastre spirituale.
Religiile lumii pot fi mono sau politeiste, însă creștinismul e mai special și ne propune un Dumnezeu format dintr-o comuniune de persoane: Tatăl Creatorul, Fiul Mântuitorul și Spiritul Sfânt Sfințitorul. Dintre toate metaforele care încearcă să ni-l înfățișeze pe Dumnezeu – apa, soarele, trifoiul, cărămida etc. –, cea mai dragă îmi este cea care Preasfânta Treime este asemănată cu o familie: paternitate/maternitate, filiație și iubire. Însă Dumnezeu nu este ca familiile noastre, oricât de frumoase ni s-ar părea acestea, ci familiile noastre ar trebui să fie ca Dumnezeu. Și asta pentru că absolut toate familiile de pe pământ sunt imperfecte, în timp ce Sfânta Treime este desăvârșită.
Și aș numi praznicul din lunea de după Coborârea Spiritului Sfânt, cel al Preasfintei Treimi, ca fiind cea mai mare dintre sărbătorile nesărbătorite. De ce? Păi, câţi dintre noi, creştinii contemporani, ştiam că în calendarul din perete, printre nenumăraţii sfinţi onomastici, este marcată şi o zi închinată lui Dumnezeu? Sunt convins că nu foarte mulţi. Și la fel de convins sunt de faptul că dacă Mântuitorul ne-ar fi lăsat un suvenir cât de mic din preasfântul său trup – dinții de lapte sau o șuviță din păr, spre exemplu –, pe care l-am fi aşezat mai apoi într-o cutie aurită spre a fi adorată, cu certitudine că sărbătoarea despre care vă vorbesc şi-ar fi găsit lesne loc în programul racla al marilor catedrale din metropolele creştine.
Însă, din nefericire pentru mulţi dintre noi, Dumnezeu e spirit pur. Deci ce putem face, cui să i ne închinăm? Dacă dorim ca până la el să nu ne mănânce sfinţii, ar fi cazul ca, uneori măcar, să i ne adresăm direct. Fiecare dintre noi este înzestrat cu acest dar, al cunoașterii lui Dumnezeu. Greșeala multora este că se mulţumesc să apeleze în rugăciune doar la sfinţi. Este – și vă rog să îmi scuzați alegoria – ca și când ne-am putea programa singuri singurei o audiență la CEO-ul companiei, dar noi preferăm să facem programarea prin cunoștințe și relații.
Desigur, îi iubim și pe sfinți, pentru că ei ne inspiră: dacă ei au putut, atunci putem și noi! Ei sunt prietenii noștri din Cer, cărora le putem cere să se roage pentru noi, la fel cum facem și cu prietenii noștri de pe Pământ. Atenție, însă, creștinii nu se închină icoanelor sfinților, pentru că sfinții nu sunt dumnezei, deci cu atât mai puțin reprezentările lor! Singurul pe care îl adorăm și căruia i ne închinăm este Dumnezeu cel Întreit: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt. Sfinților și Fecioarei Maria le aducem un alt cult numit venerare sau cinstire, la fel ca în cazul persoanelor care ne sunt foarte dragi sau care au realizat lucruri extrem de importante pentru omenire, fie ca acestea mai sunt printre noi, fie că nu.
Cât despre misterul Preasfintei Treimi… Vom reuşi să înţelegem ceva din această taină, numai dacă ne vom strădui în aceeaşi măsură în care ne străduim să cunoaştem lucrurile şi legile fizice. Și să mai reținem și următoarea chestiune: doar celui care practică credinţa i se vor descoperi calea și adevărul. Dacă îl vom cerceta doar din punct de vedere ştiinţific, acest mister al Preasfintei Treimi nu va putea fi niciodată lămurit, pentru că Dumnezeu nu poate fi nici argumentat şi nici demonstrat prin ştiinţă. Şi atunci ce am putea face în faţa acestei splendide taine? Să ne rugăm, cu umilinţă, pentru ca Spiritul Sfânt să se coboare în golul din inimile noastre şi să ne lumineze precum odinioară pe Sfânta Fecioară şi pe apostoli, în cenacol.
Am insistat puțin asupra acestor învățături de credință fiindcă, din păcate, cei mai mulți dintre creștini practică creștinismul doar la nivel superficial. România e o ţară care îşi declamă cu emfază puritatea credinţei strămoşeşti și, cu toate astea, amestecă lucrurile cu lejeritate şi cu indiferenţă. Spre exemplu, mulți conaționali îşi fac cruce mare în dreptul bisericilor cu o mână şi cu cealaltă dau sau primesc mită. La fel, fac cozi să ia aghesmă de Bobotează sau lumină de Paște, dar în același timp citesc horoscopul, sau scuipă în sân, sau bat de trei ori în lemn, ca să nu le mergă rău. O dată hăis şi altă dată cea.
Iar luni, pentru că în calendar apar și sânzienele – sărbătoare păgână peste care s-a suprapus nașterea Sfântului Ioan Botezătorul –, confuzia va fi la apogeu: România se va închina şi lui Dumnezeu şi ielelor! Adică acelor pretinse preotese ale unui cult solar precreștin, care cică ar zbura în noaptea de 23 spre 24 iunie și ar influenţa fertilitatea oamenilor, dar şi pe cea a gliei. Cultul lor conține ritualuri superstiţioase păgâne – al căror absurd insultă inteligenţa creștinilor cumsecade – precum: aruncatul buchetelor de flori de sânziene peste acoperişul caselor, pentru a determina o eventuală căsătorie sau lungimea vieţii unei persoane, sau interdicţia îmbăierii în ziua de 24 iunie, pentru a nu spăla forţele magice care l-ar îmbraca pe om, în ziua respectivă.
Și constat cu mâhnire că aceste practici păgâne sunt întreținute de amestecul ritului creștin cu folclorul, chiar și în biserici. Un mic exemplu: câte doamne credeți că vor merge luni la biserică, pentru a-l cinsti pe Dumnezeu cel întreit – eventual și nașterea lui Ioan Botezătorul –, și câte pentru a-și etala iile și buchetele de sânziene care, pentru un booster de noroc(!), musai trebuie sfințite? Cum vă spuneam, hăis și cea…
Marea sărbătoare a Preasfintei Treimi este, așadar, un bun prilej de meditație: care ne este credința și cui i ne închinăm?… Și dacă, din cauza prea multelor activități asumate în această minivacanță, nu vom avea timp pentru astfel de reflecții, să ne străduim măcar – fiecare după propriile puteri – să iubim ca Tatăl, să trăim ca Fiul și să avem încredere în ajutorul Spiritului Sfânt Mângâietorul!
Lasă un răspuns