Șeful administrației Vâlcene, Constantin Rădulescu, a declarat marți că „Guvernul nu e Dumnezeu pe pământ! Reforma se face prin dialog” după ce Ministrul Dezvoltării din partea UDMR, Cseke Attila, a declarat – după ce a preluat noul mandat de ministru – că propune desființarea funcției de viceprimar în localitățile administrativ-teritoriale care au sub 1.500 de locuitori.
După estimarea ministrului, la nivel național s-ar putea desființa peste 400 de posturi de viceprimar.
Președintele Consiliului Județean Vâlcea este nemulțumit că reforma ar putea avea loc fără ca liderii din administrațiile locale să fie consultați de București:
„Reforma se face prin dialog cu președinții de consilii județene, cu primarii, chiar și cu viceprimarii. Este evident că în România este nevoie de o reorganizare instituțională. Este nevoie să eficientizăm actul din administrație și este nevoie să gândim un aparat suplu și eficient în toate unitățile administrativ-teritoriale. Cred că această reformă trebuie începută prin consultare și gândit foarte bine cum facem cu acele localități care au sub 1.500 de locuitori, de ce aparat administrativ este nevoie acolo, însă asta trebuie făcut științific, nu prin declarații politice. Am încredere că actualul Guvern ne va consulta și pe noi în această privință” a declarat marți, pentru AGERPRES, Constantin Rădulescu.
14 viceprimari din Vâlcea vor fi dați afară dacă propunerea Guvernului va intra în vigoare
14 unități administrativ-teritoriale din cele 89 ale județului Vâlcea au o populație mai mică de 1.500 de locuitori, se arată în datele Institutului Național de Statistică, după colectarea datelor pentru recensământul din 2021.
Astfel, viceprimarii din Boișoara (967), Făurești (1.224), Ghioroiu (1.344), Gușoeni (1.161), Lăcusteni (1.196), Mădulari (1.197), Mitrofani (800), Milcoiu (1.083), Pesceana (1.317), Runcu (860), Stănești (989), Titești (646), Voicești (1.416) și Voineasa (1.224) vor fi dați afară, dacă se aprobă decizia.
Pe lângă acestea, alte trei comune sunt la limită, având puțin peste 1.500 de locuitori – Amărăști (1.530), Glăvile (1.514) și Măciuca (1.545).
Lasă un răspuns