Salariul primarului Mircia Gutău, printre cele mai mari din România: 60.000 euro pe an
Mircia Gutău a încasat în ultimul an 3.932 de euro doar din salariul de primar, plus încă 1.087 de euro pe lună din pensie, conform declarației de avere.
Așadar, primarul din Râmnicu Vâlcea are venituri lunare de peste 5.000 de euro.
În total, edilul râmnicean a primit în buzunar în ultimul an 301.000 de lei sau peste 60.000 de euro.
În ultimul an, Mircia Gutău aproape l-a egalat la salariu pe fostul primar al Bucureștiului, Nicușor Dan, care a încasat între 2023 și 2024 suma de 237.189 lei, adică tot aproape 4.000 de euro lunar.
Eusebiu Vețeleanu, omul lui Gutău, are printre cele mai mari salarii de stat din Râmnicu Vâlcea
Unul dintre viceprimarii din Râmnicu Vâlcea – Eusebiu Vețeleanu.
Viceprimarul Eusebiu Vețeleanu, care și-a început mandatul actual în 2024 după alegerile locale, a încasat în ultimul an 3.077 de euro pe lună – o parte din salariul de viceprimar de la preluarea mandatului și o altă parte din funcția de Administrator Public pe care o deținea înainte.
Așadar, viceprimarul râmnicean a încasat în anul precedent aproape 37.000 de euro sau 184.666 de lei, se arată în declarația de avere.
Carmen Maria Preda, venituri din mai multe surse
Unul dintre viceprimarii din Râmnicu Vâlcea – Maria Carmen Preda
În ultimul an, doamna viceprimar Carmen Maria Preda a încasat salariu din 3 surse diferite: salariul de viceprimar, două proiecte pentru Creșterea eficientei energetice la Școala Gimnazială nr.5 și de la Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Vâlcea.
În total, a avut un venit lunar de aproape 2.500 de euro pe lună.
Lasă un răspuns