Interviu cu Diana Ion, atletă calificată la Olimpiadă 2024: „Dacă ai talent, tot trebuie să muncești, pentru că altfel îl ai degeaba.”

, , , , ,
Interviu cu Diana Ion, atletă calificată la Olimpiadă 2024: „Dacă ai talent, tot trebuie să muncești, pentru că altfel îl ai degeaba.”

Diana Maria Ion este o atletă la clubul CSM București, dar care locuiește și se antrenează în Râmnicu Vâlcea. Aceasta s-a calificat la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris.

Are numeroase medalii naționale și internaționale. A câștigat locul 5 la Campionatul European de la Roma, cu un record de 14,23 m la triplusalt, fiind cea mai bună reușită personală.

Într-un interviu exclusiv pentru cititorii publicației Gamela, am discutat cu Diana despre ce presupune să fii un sportiv de performanță, dar și despre greutățile din lumea sportului.

GAMELA: Bună, Diana. Ne bucurăm că ai acceptat să ne acorzi un interviu. Pentru început, ne poți oferi câteva detalii despre cum ai început viața de sportivă?

Diana Maria ION: Sportul pe care l-am făcut prima oară a fost karate. La un moment dat, am început să fac și atletism, de fapt am fost la un concurs cu școala. Acolo m-am văzut cu fostul meu antrenor care m-a întrebat dacă vreau să fac atletism. Ajunsesem să le fac pe ambele, karate și atletism, o perioadă scurtă, dar am ales până la urmă atletismul pentru că mi-a plăcut mai mult. Karate făceam de la vârsta de 7 ani, iar atletism am început de la 12 ani.

La început am făcut săritură de lungime și chiar mi-a plăcut. În prima perioadă din practicarea acestui sport doar încercam să văd cât de mult pot să sar. Încercam la fiecare concurs să am o performanță cât mai bună. Chiar îmi doream mult să reușesc.

Din prima perioadă am observat că mă descurc la acest sport, câștigam în primul an o medalie națională la săritura în înălțime. Abia după am început să practic mai mult săritura în lungime. În 2016, când aveam 15 ani, am început să fac triplusalt, dar eram mai bună la săritura în lungime pentru că practicasem exercițiul de mai mult timp. La concursul european am participat la ambele probe, lungime și triplusalt, dar am obținut rezultat mai bun la triplusalt, ceea ce nu mă așteptam.

GAMELA: Ce presupune să fii o sportivă de performanță?

Diana Maria ION: De când am fost mică m-am lovit de problemele de dietă, iar în ultimul timp am pus mai mult accent pe asta și sunt mulțumită de condiția mea fizică. Pentru mine este un pic dificil pentru că îmi place mult să mănânc și este destul de greu. Se mai întâmplă să calc strâmb uneori privind acest lucru. Uneori menținerea unei diete corecte este mai grea decât antrenamentul.

GAMELA: În sport este vorba mai mult despre talent, sau despre muncă?

Diana Maria ION: Pentru mine a fost talent până la o anumită vârstă, dar apoi a fost mai multă muncă. Când eram mică eram destul de talentată, nici nu făceam atât de multe antrenamente pe săptămână și tot aveam performanțe decente. Totuși, după o perioadă a fost nevoie să muncesc mai mult, în special acum. Dacă ai talent, tot trebuie să muncești, pentru că altfel îl ai degeaba.

GAMELA: Felicitări pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris! Ce gânduri ai, înainte de marele eveniment?

Diana Maria ION: Sincer, dacă aș avea gânduri acum, nu cred că aș mai dormi nopțile până la eveniment. Toate gândurile o să le am cu o seară înainte, deja știu că nu o să dorm în acea noapte. De fapt asta se întâmplă mereu înainte de un concurs important.

Eu îmi doream să merg la Olimpiadă dinainte să fac sport, știam că e un concurs important. Vreau să sar cel mai bine acolo. Nu mă pot gândi non stop la Olimpiadă pentru că am mari emoții, cel mai important este să dau ce-i mai bun acolo.

GAMELA: Știu că în prezent locuiești în Râmnicu Vâlcea, unde te și antrenezi. De ce ai ales acest oraș?

Diana Maria ION: Am vrut neapărat să plec de la București pentru că aveam nevoie de o schimbare. Am avut o perioadă de plafonare, așadar aveam nevoie de provocări noi. Prietenul meu, care este tot sportiv de performanță, mi-a recomandat să vin la Râmnicu Vâlcea. Am venit și pentru a mă antrena cu aceeași antrenoare pe care o are el, pregătește foarte bine sportivii. Am vrut să văd dacă merge bine mutarea la Vâlcea și uite că am rezultate foarte bune, ceea ce mă bucură.

GAMELA: Te-ai lovit vreodată de greutăți în sport?

Diana Maria ION: Sportivii de performanță nu au cele mai disponibile surse financiare. Când am venit la Vâlcea ieșisem din bursa de tineret și am rămas doar cu sursele financiare de la club, care oricum nu sunt foarte multe. M-am gândit la acea vreme că trebuie să fac lucrurile să meargă ca să intru la bursa de seniori, astfel să am la dispoziție mai multe resurse.

GAMELA: Ai un mesaj pentru tinerii care vor să ajungă ca tine, o sportivă calificată la Jocurile Olimpice?

Diana Maria ION: Când eram mai mică, mi-aș fi dorit să știu mai multe lucruri. Am crezut că toți oamenii sunt de treabă, sunt drăguți, toți fac totul corect, dar nu este așa. Tot se fac lucrurile între prietenii, nu contează dacă ești mai bun, relațiile ajută întotdeauna și îți oferă prioritate. Eu totuși o să fac acest sport pentru că îmi place foarte mult și nu o să renunț pentru că am avut probleme cu alți oameni, probleme pe care le am în continuare privind pilele și relațiile. Sunt sigură că o să le arăt eu lor ceea ce este mai important în sport.

Mesajul meu pentru cei mici este să se pregătească și să-și dorească cu adevărat să devină sportivi de performanță. Sunt obstacole pe drum, mai ales cele menționate de mine, iar ei trebuie să le cunoască înainte să pornească în călătoria sportului cu motivație, dar și cu o doză de realitate.

 

Orice parte din articol sau un articol integral publicat de redacția Gamela poate fi preluat doar cu menționarea clară a sursei, inclusiv pentru materialele foto-video utilizate.

Redacția ziarului independent gamela

Susține presa independentă

Jurnalismul independent depinde de cititori, nu de partide politice. Susține și tu Gamela independentă, într-o țară a jurnalismului dependent.

Ștefan Ciucă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Gamela.ro este un ziar independent fondat în Vâlcea care nu acceptă fonduri din partea partidelor politice, a caselor de pariuri și branduri de tutun sau alcool.

Cercetășia Vâlceană

Cercetașii vâlceni reprezintă tinerii viitorului european.