Liniște… este atât de liniște. Desigur, câștigul băieților de la naționala de fotbal a animat în ultimele zile România, iar concertul de la Coldplay ne-a oferit un exercițiu social de gândit. Nu mai vorbim de înfrângerea cu Belgia, că oricum vine victoria cu Slovacia.

Totuși, e atât de liniște într-o anumită parte a României. Partea cea mai importantă. Culmea, românii se plâng patru ani de zile de politică și politicieni, dar la două săptămâni de după alegeri pare că au uitat complet importanța evenimentului democratic sau că alegerile au fost fraudate, cu dovezi, pe ici, pe colo.

În anumite momente chiar nu înțeleg românii. Suntem diferiți, suntem ciudați și nemulțumiți. Suntem prea fericiți când e nevoie să fim fericiți și suntem prea răi când nu este cazul. Ce s-a întâmplat? Ce ne-a făcut să fim așa?

Nu este politica? Nu este rezultatul slab al politicienilor care ne-au reprezentat pentru ultimii aproape 35 de ani? Trebuiau să facă și nu au făcut, în schimb și-au mărit salariile, și-au făcut legi care să-i avantajeze, și-au băgat familiile și prietenii în funcții înalte, au colaborat cu interlopii și s-au corupt, au scăpat din ghearele justiției când nu trebuia și ne-au mințit.

Totul a început de la dinozaurul politic, Ion Iliescu. De fapt lucrurile au început ceva mai devreme, dar parcă mintea românească nu poate concepe că sunt numeroase motive pentru eșec, numeroase etape din ultimii 100 de ani ai României, numeroase sacrificii ale adevăraților oameni de stat care nu au avut un final fericit.

De la Ion Iliescu până la Marcel Ciolacu nu este vreo diferență. Au aceeași culoare de partid, același miros de politician și același fler fals care impresionează babele. Sunt și diferențe, cum ar fi lipsa diplomei de Bac a domnului Ciolacu și existența necontestabilă a intelectului lui Iliescu. E demonstrația clară că în politică nu există discriminări, poți reuși din ambele posturi: intelectual sau prost.

Dar ce ne roade în legătură cu Iliescu, cu era democrației pe care a fondat-o? Nu ne-am lepădat de aceasta încă, doar am lăsat-o în sertar să putrezească, alături de alte momente de rușine din istoria României.

Este un exercițiu mintal demonstrat de numeroase ori în alte contexte – trebuie să oferi încheiere pentru anumite momente sau traume din viața ta pentru a trece mai departe în liniște. Care va fi momentul de încheiere pentru noi? Nu au fost includerea în NATO sau UE, că oricum există două grupuri mari extremiste la ora actuală care le blamează și au strâns mulți fani, dar nu sunt majoritari.

Suntem chiar bine, economia merge excelent, avem motive să ne bucurăm. România este, din orice punct de vedere, în cel mai bun moment din istorie. Totuși, nu totul se bazează pe performanță, ci și pe sănătatea noastră mintală sau gradul de fericire colectiv.

Iată, totuși, câștigătorul alegerilor din 9 iunie – PSD. Și iată liderul, Marcel Ciolacu, care a anunțat cu atâta aroganță imediat după alegeri interesul către alegerile prezidențiale. Este atât de clar că le pasă numai de politica lor, de alegerile lor, de funcțiile lor. Fără comentarii despre alegerile atât de ineficiente și despre oamenii din secții care au petrecut două sau trei zile în căldură și fără somn. Un sistem eșuat, ca de obicei.

Deci ei sunt liniștiți, au și uitat. S-au văzut cu funcțiile în buzunare și gata, nu mai există interes. Este normal. Totuși, noi n-ar trebui să fim atât de liniștiți. Să le arătăm că ne pasă și după alegeri, să le arătăm că sunt prea aroganți.

Ce este de făcut?

Sincer, nu vreau să ofer nicio soluție pentru vreo problemă a României. Sunteți și suntem FULL-HOUSE când vine vorba de păreri semi-experte pentru problemele noastre: educație, politică, fotbal, legislație rutieră, etc.

Eu o să continui să-mi fac treaba pe care o consider cu adevărat valoroasă. Adică lucrez într-un anumit domeniu din pasiune, încercând să contribui cum pot într-un mod pozitiv societății din România. Atât fac și voi continua să fac asta.

Voi, ce faceți? Ce e de făcut când vine vorba de combaterea liniștii interioare pe care o cărăm de fiecare dată, în fiecare an, alături de noi? Când putem arunca crucea și să scăpăm de fețele încruntate, atât de caracteristice românului?

Eu nu o să o arunc niciodată. O car după mine, o îngrijesc, ne certăm și ne împăcăm. Totuși, nu voi renunța la o caracteristică care m-a format pe parcursul anilor, fie aceasta și negativă. Decât să ne aruncăm grijile și aspectele negative în sertarul unde e plin de mucegai, eu zic să le îngrijim pentru că fac parte din noi.

Acceptarea față de noi, românii ciudați și încruntați, ne poate salva de la individualismul care sparge colectivul. Acceptarea defectelor este încă un pas în călătoria vindecării unui popor trădat, furat, bătut și abandonat.

Nu vreau să ne comparăm cu occidentalii sau să îi copiem. Aceștia sunt, în majoritatea cazurilor, evoluați semnificativ când vine vorba de performanța socială de care dau dovadă. Suntem și noi, românii, suficienți de autentici, dar avem de învățat.

Așadar, cu zâmbetul pe buze, vă rog să îi iertați pe politicienii corupți care tocmai au candidat și au câștigat, dar să nu-i uitați. Vă rog să treceți cu bine peste alegeri, dar să nu uitați principiile democrației.

A ierta, dar a nu uita, deja semnifică o maturizare necesară a noastră. Cine procedează invers, își adâncește de fapt încruntarea de pe frunte.

Tu vrei să fii încruntat sau zâmbitor? Du-te și urmărește-ți pasiunea și poate, din greșeală, mai faci și un bine societății. Până atunci, ne vedem la următoarele alegeri.